STEAUA CAMPIOANA ROMÂNIEI. Sânmărtean: Este un moment deosebit pentru mine, mă bucur pentru acest titlu

STEAUA CAMPIOANA ROMÂNIEI. Sânmărtean: Este un moment deosebit pentru mine, mă bucur pentru acest titlu
Publicat: 09/05/2014, 00:00
Actualizat: 28/09/2018, 09:36

„Este un moment deosebit pentru mine, un moment de bucurie, este o încununare a muncii din ultima perioadă. Mă bucur de acest titlu, le mulțumesc celor care m-au ajutat și au insistat să vin aici. Bucuria noastră este completă fiindcă am devenit matematic campioni, ne-am bucurat pentru această victorie, de acum putem pregăti jocurile care urmează cu mai multă liniște și detașare. O să petrecem, dar mai avem trei meciuri și apoi finala Cupei. Ne dorim eventul în acest an”, a declarat Sânmărtean la Digisport.

Echipa Steaua București și-a asigurat, joi, titlul de campioană a României, al 25-lea din istorie, în urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa a XXXI-a a Ligii I. Cu trei etape înainte de final, Steaua are un avans de 10 puncte față de locul doi și nu mai poate fi ajunsă, în contextul în care mai sunt 9 puncte în joc.

Steaua își păstrează astfel titlul de campioană după cel câștigat sezonul trecut.

Echipa Steaua este calificată și în finala Cupei României-Timișoreana, unde va întâlni, la 23 mai, echipa Astra Giurgiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×